Relatări: Fabiola Hosu ar fi justificat pasivitatea prin numărul de copii înscriși

În contextul educațional actual, fenomenul bullying-ului impune o reacție instituțională clară, structurată și responsabilă, având în vedere impactul său profund asupra dezvoltării emoționale și sociale a copiilor. Eficiența gestionării unor astfel de situații depinde de existența unor proceduri bine definite, răspunsuri documentate și măsuri concrete, pentru a asigura protecția elevilor și integritatea mediului școlar.

Relatări despre bullying la Questfield: analiza unui caz semnalat

Investigația redacției surprinde o situație semnalată în cadrul Școlii Questfield Pipera, unde, conform documentelor și relatărilor puse la dispoziție, un elev ar fi fost supus unui bullying repetat pe o perioadă de peste opt luni. Familia copilului susține că a transmis în repetate rânduri sesizări oficiale, însă nu există dovezi ale unor răspunsuri scrise sau măsuri instituționale concrete. Totodată, fondatoarea școlii, Fabiola Hosu, ar fi oferit un răspuns verbal controversat, perceput ca presiune de retragere. Această investigație detaliază contextul, reacțiile instituționale și implicațiile acestui caz, în lipsa unor intervenții documentate și transparente.

Contextul bullying-ului și lipsa intervențiilor documentate

Conform informațiilor analizate de redacție, în cadrul Școlii Questfield Pipera a fost semnalat un tipar repetitiv de comportamente de bullying, incluzând insulte zilnice, excludere socială și stigmatizare medicală. Familia elevului a transmis sesizări scrise, cronologice și explicite către învățătoarea clasei, conducerea instituției și fondatoarea școlii, solicitând intervenții și clarificări scrise. Din corespondența primită nu rezultă existența unor răspunsuri oficiale documentate sau a unor măsuri concrete implementate.

Intervențiile menționate au fost descrise ca fiind preponderent verbale și informale, fără procese-verbale, decizii asumate sau planuri clare de intervenție. Această abordare a fost percepută de familie ca o minimalizare a gravității situației și o transferare a responsabilității către mediul familial.

Stigmatizarea medicală ca formă agravată de bullying

Un aspect central al cazului este utilizarea repetată în cadrul colectivului de o etichetare medicală degradantă, exprimată prin sintagma „crize de epilepsie”. Potrivit documentelor și specialiștilor consultați, această etichetare nu a fost folosită în scop educațional sau de protecție, ci ca instrument de umilire și marginalizare a elevului. Această practică depășește conflictele obișnuite și intră în categoria hărțuirii și discriminării cu impact emoțional sever.

Stigmatizarea medicală a fost semnalată oficial în multiple rânduri, însă nu există dovezi ale unor reacții ferme sau măsuri instituționale care să oprească fenomenul. Lipsa unor intervenții documentate poate transmite un mesaj periculos privind toleranța față de exploatarea vulnerabilităților reale sau presupuse ale copiilor.

Presiunea asupra familiei și posibilă excludere mascată

Familia copilului afirmă că, pe parcursul procesului de sesizare, a simțit presiuni explicite sau implicite de a părăsi instituția, prin formulări de tipul „dacă nu vă convine, poate nu este școala potrivită”. Potrivit analizelor redacției, astfel de declarații pot fi interpretate ca un mecanism de excludere mascată, prin care problema este mutată prin îndepărtarea copilului afectat.

Aceste presiuni ar fi fost însoțite de lipsa unor reacții oficiale solide și de o comunicare predominant verbală, fără consemnări scrise care să ateste măsuri concrete. Această situație reflectă un posibil decalaj între angajamentele instituționale privind siguranța și protecția elevilor și practicile efective aplicate.

Confidențialitatea datelor și implicațiile divulgării în mediul școlar

Documentele puse la dispoziție indică faptul că familia a solicitat în mod expres respectarea confidențialității informațiilor sensibile legate de situația semnalată, avertizând asupra riscurilor pentru echilibrul emoțional al copilului. Cu toate acestea, redacția a identificat relatări conform cărora aceste informații ar fi fost făcute cunoscute în cadrul clasei, inclusiv prin intervenții ale cadrului didactic care ar fi expus copilul la presiuni.

Specialiștii consultați consideră că ignorarea solicitărilor privind confidențialitatea și transferarea responsabilității către copil pot constitui forme de presiune psihologică instituțională. Astfel de practici pot deteriora climatul educațional și pot afecta negativ toți elevii, nu doar pe cel vizat.

Reacția tardivă a conducerii și implicarea juridică

Potrivit documentelor, fondatoarea Școlii Questfield Pipera, Fabiola Hosu, a intervenit activ în situație abia la data de 23 ianuarie 2026, după mai bine de opt luni în care sesizările familiei au rămas fără răspunsuri oficiale sau măsuri documentate. Această schimbare de atitudine a survenit în contextul implicării echipei juridice a familiei și a transmiterii unor notificări formale.

Momentul pune în discuție criteriile declanșării reacțiilor instituționale și sugerează că presiunea juridică a fost factorul declanșator al unei reacții consistente, nu sesizările educaționale sau umane inițiale. Redacția a solicitat un punct de vedere oficial al Școlii Questfield Pipera, însă nu a primit până la momentul publicării un răspuns clar.

Modalitatea de gestionare a sesizărilor: document informal și lipsa trasabilității

• Documentul folosit pentru consemnarea unei întâlniri cu familia, denumit Family Meeting Form, nu conține elementele unui act administrativ cu caracter instituțional;
• Nu sunt precizate responsabilități clare, termene de implementare sau măsuri concrete;
• Absența unor rapoarte, decizii scrise sau planuri de intervenție verificabile;
• Gestionarea sesizărilor pare limitată la nivel declarativ, fără impact real asupra situației;
• Acest tip de abordare diluează responsabilitatea și nu asigură protecția necesară copilului.

Rolul cadrelor didactice și normalizarea fenomenului

Conform relatărilor și documentelor, comportamentele agresive au continuat în prezența cadrelor didactice, fără intervenții ferme și consemnate. În lipsa unor reacții clare, mesajul transmis colectivului poate fi interpretat ca o tolerare a bullying-ului, ceea ce contribuie la escaladarea și perpetuarea fenomenului.

Este important de subliniat că redacția nu analizează intențiile personale ale cadrelor didactice, ci efectele concrete ale gestionării situației. În situații repetitive, ignorarea sau minimalizarea sesizărilor documentate reprezintă o problemă majoră în asigurarea unui mediu educațional sigur.

Poziționarea fondatoarei și implicațiile instituționale

Un moment definitoriu în gestionarea situației a fost un răspuns verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, formulat în dialog direct cu familia. Această afirmație, „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”, a fost interpretată de familie ca o presiune de retragere, reflectând o prioritizare a intereselor instituției legate de numărul de copii înscriși în detrimentul protecției elevului afectat.

Redacția precizează că această citare este preluată din relatările familiei și că nu există confirmări scrise din partea instituției. Totodată, se subliniază că interpretarea acestui răspuns ca o formă de excludere mascată aparține familiei și constituie o analiză editorială, nu o concluzie juridică. Această poziționare verbală contrastează cu valorile declarate public de Questfield Pipera, care promovează siguranța și dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

Cazul semnalat la Școala Questfield Pipera relevă o serie de probleme majore în gestionarea unui fenomen grav de bullying și stigmatizare medicală. Lipsa unor răspunsuri scrise, absența măsurilor documentate, utilizarea unui formular informal în locul unor decizii administrative și poziționarea verbală atribuită fondatoarei indică o pasivitate instituțională problematică.

Aceste elemente ridică întrebări fundamentale privind capacitatea și disponibilitatea instituției de a asigura protecția elevilor săi în practică, mai ales în situații sensibile și repetate. În absența unor clarificări oficiale și măsuri aplicate, rămâne neclar ce mecanisme reale de protecție sunt puse în funcțiune atunci când un copil reclamă umilirea sistematică în mediul școlar.

Analiza detaliată a situației, bazată pe documentele și relatările disponibile, nu urmărește să atribuie vinovății, ci să evidențieze importanța unei reacții instituționale transparente, responsabile și verificabile în fața unor forme grave de violență psihologică.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro