Casa Gheorghe Tătărescu din București: memoria politică și renașterea EkoGroup Vila

În interstițiile delicate ale Bucureștiului interbelic, când puterea, cultura și familia se întâlneau sub semnul discret al ritualurilor sociale, traiectoria unei case poate deveni mărturie vie a epocii. Casa Gheorghe Tătărescu, ce străjuiește astăzi strada Polonă, nr. 19, se înfățișează nu doar ca o simplă locuință, ci ca o arhivă materială a unei istorii complexe, păstrând în proporțiile și detaliile sale ecourile unei lumi care a traversat glorii, compromisuri și prăbușiri. O vilă interbelică care vorbește nu doar despre arhitectură, ci despre memoria politică întrupată în ziduri și spații ce întrețes cu naturalețe discursuri despre putere, reținere și identitate culturală.

Casa Gheorghe Tătărescu: între mărturie politică și continuitate culturală în EkoGroup Vila

Figura lui Gheorghe Tătărescu, politicianul și prim-ministrul României în două mandate tumultoase, se oglindește cu finețe în casa care i-a fost adăpost și simbol. Mai puțin o clădire fastuoasă, mai degrabă o vilă ce îmbrățișează sobrietatea și echilibrul, această reședință a fost martor al dialogurilor elitei interbelice, al tensiunilor administrativ-politice și al unor destine frânte. Astăzi, sub titulatura EkoGroup Vila, această casă istorică a fost restaurată și reintegrată într-o viață culturală contemporană, păstrând cu respect memoria fizică și simbolică care o definește. Casa Tătărescu reprezintă în acest moment un spațiu al continuității, nu al uitării, evocând dimensiunea istorică fără a o dilua într-un discurs comercial.

Gheorghe Tătărescu: omul politic și epoca sa

Gheorghe Tătărescu (1886–1957), distinct de pictorul XIX-lea Gheorghe Tattarescu, și-a început traseul cu o vocație pentru lege și reprezentare, având o teză de doctorat susținută la Paris în 1912 care semnalează dintr-un registru aproape profetic fragilitatea regimurilor electorale și necesitatea unui vot universal real. Această preocupare pentru legitimare și ordinea democratică i-a marcat întreaga carieră, între 1919 și anii ’40, cu două mandatele de prim-ministru (1934–1937 și 1939–1940), într-o epocă dominată de mixul ambiguu dintre progres economic și erodarea treptată a democrației parlamentare.

Figura lui Tătărescu rămâne complexă; pentru unii modernizator pragmatic, pentru alții actor al unor compromisuri politice, mai ales în raport cu regele Carol al II-lea și evoluțiile autoritare ulterioare. După 1944, încercările sale de adaptare la noua realitate sovietică și participarea în guvernul Petru Groza au fost urmate de eliminarea politică și marginalizare, reflectate în ultimii ani ai vieții sale. Această biografie anevoioasă se răsfrânge în modul în care spațiul său casnic a fost perceput și tratat în deceniile care au urmat, transformând casa din martor al puterii într-un reper fragil al memoriei politice.

Casa ca proiect de viață: putere discretă și restricție

Locuința familiei Tătărescu, de pe strada Polonă, se distinge prin dimensiunile modeste comparativ cu opulența altor reședințe ale elitei politice contemporane. Această alegere nu a fost lipsită de semnificație; puterea, pentru Gheorghe Tătărescu, nu se impunea prin amploare spațială, ci prin funcție și ethos. Biroul său, amplasat la entre-sol cu o intrare discretă laterală, reflectă această etică a modestiei funcționale — spațiul deciziilor majore nu învinge viața privată, ci se armonizează cu ea.

Casa, mai degrabă decât un cadru impunător, era astfel o extensie a unui univers moral ce cultiva disciplina, ordinea și reținerea. Ochii care îl priveau pe prim-ministru la conferințe sau dineuri îl găseau nu într-un palat impunător, ci într-un spațiu în care dimensiunile și proporțiile funcționau ca simboluri etice, construind un echilibru între public și privat.

O identitate arhitecturală: mediteranean și neoromânesc în limbaj interbelic

În hrana estetică a Casei Tătărescu se întâlnesc două registre aparent contrastante: influențele mediteraneene, cu luminozitate și fluiditate deschiderilor, și accente neoromânești, atent calibrate, semn al unei împletiri simbolice între modernitate și tradiție. Proiectul inițial, conceput de arhitectul Alexandru Zaharia, a fost rafinat ulterior de Ioan Giurgea, complementaritatea celor doi conferind vila un aer de echilibru viu și discreție aristocratică.

Elemente ce merită a fi subliniate:

• Portalurile cu inserții moldovenești, oferind un punct de legătură cu patrimoniul spiritual.
• Coloanele filiforme diferite ca tratament, însă ansamblul păstrând un limbaj unitar și echilibrat.
• Șemineul creat prin îmbinarea artei lui Milița Pătrașcu, eleva lui Brâncuși, încadrat de o absidă cu puternice rezonanțe neoromânești, devenit un element referențial preluat în arhitectura contemporană.
• Detalii precum feroneria din alamă patinată și parchetul masiv din stejar, care pentru ochiul avizat relevă o investiție în timp și meșteșug, nu în spectacol.

Acest împletit simbolic este mai mult decât o estetică — el funcționează ca o declarație despre cum arhitectura poate susține valori politice și sociale, sedimentate într-un spațiu atent proporționat.

Arethia Tătărescu și rostul său cultural

Dincolo de numele care marchează politicul, casa îi datorează mult și Arethiei Tătărescu, cunoscută ca „Doamna Gorjului”, a cărei influență culturală este palpabilă în echilibrul interiorului și în angajamentul pentru artiști contemporani precum Milița Pătrașcu. Implicarea ei în societăți de binefacere și proiecte care au sprijinit meșteșugurile și arta românească modelează cu grijă sensul estetic al reședinței și îi conferă o dimensiune de atelier cultural discret, dar influent.

Rolul Arethiei, vizibil în dosarele de autorizare ca beneficiară oficială, a fost acela de gardiană a coerenței stilistice și conceptuale, având grijă ca vila să nu devină nici opulentă, nici ostentativă, ci să rămână consecventă valorilor pe care familia le întruchipa. Această supraveghere artistică și morală a fost un contrapunct la natura adesea volatilă a politicii din epocă, păstrând locuința în aria valorilor autentice și a respectului pentru tradiție.

Ruptura comunistă și degradarea simbolică a spațiului

Odată cu prăbușirea carierei politice a lui Gheorghe Tătărescu și instaurarea regimului comunist, viața Casei Tătărescu a suferit o transformare dureroasă. Espatialul delimitat de o etică a puterii discreți și echilibrați devine un corp supus deciziei de dezmembrare și desemnare în categorii inferioare — ca simbol al „clasei învinse”.

În anii comunismului, casa a fost naționalizată, repartizată unor funcțiuni străine spiritului inițial, iar finisajele și spațiile originale au fost modificate fără a respecta valoarea estetică. Grădina de inspirație mediteraneană, odinioară o oază discretă într-un cartier aglomerat, a fost simplificată sau ignorată, iar legătura dintre interior și exterior slabită.

Astfel, casa a devenit un spațiu „golit” de sens, reflectând în mod simbolic uitarea și marginalizarea numelui său. Gheorghe Tătărescu însuși a fost izolat în închisorile regimului, iar numele i-a fost respins în discursul oficial, transformând imobilul din martor de epocă într-un obiect vulnerabil al politicilor de uitare.

Post-1989: între controverse, erori și eforturi de restaurare

Schimbările majore ale sfârșitului de secol XX aduc pentru Casa Tătărescu o tranziție complicată, marcată de conflicte asupra destinului funcțional și vizual al clădirii. Proprietatea trece prin mâinile unor actori cu viziuni contradictorii, cea mai mediatizată fiind intervenția dramatică a lui Dinu Patriciu, care, în paradoxul statutului său de arhitect și influență publică, a realizat modificări ce au știrbit echilibrul spațiului.

Transformarea temporară într-un restaurant de lux a fost percepută ca un afront la adresa spiritului casei, climatizând dezbaterea despre patrimoniul interbelic și modul în care acesta poate fi reabilitat sau exploatat. Criticile vizau nu doar estetic, ci și ideea unei continuități ratate, o neînțelegere a codurilor spațiale și simbolice care au edificat casa.

Într-un contrast oarecum paradoxal, această perioadă tumultoasă a reaprins interesul asupra casei și a istoricului său arhitectural, readucând în atenție proiectul Zaharia–Giurgea și rolul Arethiei și Miliței Pătrașcu. Ulterior, preluarea de către o firmă străină orientată către restaurare prin respect pentru proiectul original a marcat o etapă decisivă de corecție, încercând să reîntregească sensul pierdut al locului.

Identitatea actuală: EkoGroup Vila și responsabilitatea memoriei

Astăzi, într-o formulă care evită rupturile narative, casa este cunoscută drept EkoGroup Vila. Această denumire nu maschează trecutul ci îl asumă, deschizând un spațiu cultural cu acces controlat, ce invită la o relație atentă și contextualizată cu istoria. Vizitele publicului, disponibile pe bază de bilet prin platforma iabilet.ro, reflectă nu un obiect de admirație superficială, ci un loc de reflecție și dialog între epoci.

Restaurarea a urmărit nu doar refacerea proporțiilor originale și a materialelor, ci și recunoașterea casei drept suport al unei istorii politice și culturale complexe, în care figura lui Gheorghe Tătărescu este repusă în centrul poveștii, cu toate ambiguitățile și contradicțiile sale. Astfel, contactează echipa EkoGroup Vila oferă oportunitatea unei experiențe ce depășește esteticul, a pătrunde într-un spațiu cu memorie și responsabilitate.

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu și Casa Tătărescu

• Who was Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost un politician român, prim-ministru al României în două mandate (1934–1937 și 1939–1940), reprezentând o personalitate marcantă și controversată a vieții politice interbelice și postbelice, implicat în momente de criză și transformare politică profundă.
• Is Gheorghe Tătărescu the same person as the painter Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu, politicianul și prim-ministrul, este o persoană diferită de pictorul Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), reprezentant al academismului din secolul al XIX-lea.
• What architectural style defines Casa Tătărescu?
  Casa este un exemplu timpuriu de arhitectură interbelică ce combină influențe mediteraneene cu accente neoromânești, un proiect semnat de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, care exprimă prin proporții și detalii un echilibru între tradiție și modernitate.
• What role did Arethia Tătărescu play in shaping the house?
  Arethia Tătărescu a fost beneficiara oficială și principala protectoare a proiectului, având un rol decisiv în sublinierea unei estetici temperate, coerente cu valorile familiei și implicată cultural în societatea interbelică, sprijinind, printre altele, colaborările cu artiste ca Milița Pătrașcu.
• What is the function of the building today?
  Casa funcționează astăzi ca spațiu cultural sub numele de EkoGroup Vila, deschis publicului pe bază de programare și bilet, păstrând o identitate istorică puternică și o relație responsabilă cu memoria politică și arhitecturală.

Într-un București care încă negociază cu trecutul său tumultuos, Casa Gheorghe Tătărescu rămâne un fragment de pod între vremea sa și prezent. Prin turnura sa narativă și arhitecturală, invitația rămâne aceeași: de a privi cu luciditate și eleganță, fără mitizare, dar cu înțelegere profundă, omul și spațiul ce i-au fost casa. Explorând acest loc, se accede la un discurs despre putere, reținere și memorii care obligă prezentul la responsabilitate și respect subtil. Pentru cei dispuși să asculte zidurile vechi și să simtă pulsul unui timp greu de cuprins în simple cuvinte, EkoGroup Vila confirmă o continuitate vie cu acea istorie.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.